Niederhorn

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Varf situat deasupra lacului Thun, Niederhorn para accesibil unei plimbari de o zi, plecand de la baza, soseaua de pe malul lacului, si poposind in jurul amiezii pe o coama plina de turistii urcati cu mijloacele de transport pe cablu.

Desi ca aspect si altitudine seamana cu Cota 2000 de la Sinaia, diferentele sunt multe; cea mai importanta mi se pare alaturarea faunei salbatice de cohortele de turisti, separate doar de un gard, iar uneori doar de o pajiste. Civilizatia insa se face simtita, ambele categorii se bucura fiecare de aerul curat si de muntele pe care il pastreaza aproape neintinat, in ciuda traficului pedestru masiv.

n1

Pana aici am ajuns insa intr-o combinatie de bicicleta si transport pe cablu, din localitatea vecina (unde eram cazati, Sigriswil) pana in Beatemberg. Desi sute de turisti urcau in luna lui iunie, care cu telecabina, care pe jos, nu simteai inghesuiala si cozile de la orice cablu de pe Valea Prahovei.

n2

Coama Niederhorn(1950m) – Burgfeldstand(2063) se invarte deci in jurul altitudinii de 2000m. Nimic specatculos, ai zice, dar in momentul in care ajungi acolo, ti se taie respiratia: jos scanteiaza lacul Thun, iar Interlaken taie parca un lac mai mare in doua parti aproape simetrice (in partea cealalta a muntelui se intinde lacul Brienz).

Privirea insa iti ramane pironita pe toata perioada petrecuta aici inspre tripleta din zare – Eiger / Monch / Jungfrau.

n3

Dupa lunga plimbare de pe coama si zecile de poze cu tripleta fotogenica, singura coborare spre baza care sa te satisfaca nu poate fi decat pe jos, urmand cararea care serpuieste pe intreg muntele, in zig-zag-uri lungi si pline de farmec.

Intalnesti pe drum ceea ce poate uimi turistul roman, obisnuit sa faca focul, gratarul sau sa campeze pe te miri unde, o ordine in toate – locurile de vatra sunt semnalate si bine delimitate, ingradite astfel incat nici o scanteie sa nu ameninte vegetatia din jur, garduri cu portite de acces si o carare de pe care ti-ar parea rau sa o parasesti.

Nu din renuntare la spiritul de aventura ti-ar parea rau sa te abati de la carare, ci din respect pentru muntele care este astfel pastrat intact: nu te simti amenintat de nici un caine sau de ciobanii salbaticiti de pe alte plaiuri. Toata lumea pare bine dispusa iar calatorii sunt din cele mai variate categorii, de la copiii de cativa ani pana la seniorii care depasesc lejer 80 de ani (si care in RO n-ar mai parasi confortul sufrageriei si emisiunile favorite de la TV cu nici un pret).

n4

Pana la baza este cale lunga, de aproximativ trei ore, insa peisajul nu te lasa sa te plictisesti. Fanetele cu iarba necosita alterneaza cu fragmentele de padure, iar prin liziere zaresti tot timpul pe malul indepartat aceeasi tripleta obsedanta pomenita si mai devreme.

n5

Intorsi la locul unde am lasat bicicletele, pornim inapoi spre “casa” de pe aceasi parte a muntelui, strabatand o sosea de munte rar circulata, printr-o padure ceva mai deasa, alternand obositoarele urcusuri cu binefacatoarele coborasuri unde viteza si aerul deja rece al serii par o binecuvantare.

n6

Mai multe fotografii in galeria de mai jos:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *