In sus pe lacul Tarnita

Calatoria in sus pe Tarnita a pornit in urma cu 3 ani – cu o pereche de ochelari de inot si casca intr-un bazin cu lungimea de 13m.
Respiratia – atat de necesara unui inotatator – o realizam la primele 3 brate, apoi devenea un lucru nefiresc, ma incurcam, ma opream, inspiram adanc si continuam pana la capatul acelor 13m unde ma odihneam dupa o lungime atat de istovitoare.
Am inceput sa ma uit in jur la putinele persoane care chiar inotau in bazinul de 13m si usor usor am inceput sa prind tehnica si stilul si sa imi dau drumul la inot continuu si fara oprire pana la marginea urmatoare.
A urmat bazinul de 25m in care am inceput sa simt cu adevarat inotul si care m-a ajutat de data aceasta sa invat de la mine insami: ce era bine – continuam ce nu – imbunatateam. Dar mai ales perseveram.
Am avut ceva stimuli din partea colegilor de inot – pentru flip turn, petru concursuri, pentru distante lungi(cand cineva a exprimat: “nu am facut nici macar 1000m….”- care a ridicat la fileul meu intrebari de genul – dar ce inseamna asta? dar eu pot? dar pot mai mult?)
Obsevand gratia inotatorului si folosind tool-urile simple la indemana (netul 🙂 ) m-am ambitionat sa imi apropii cat mai multe din acest sport gratios.
Si asa am pornit in calatoria spre inotul de competitie si mai apoi de anduranta – si am culminat cu traversarea Tarnitei pe o distanta de 6500m – un moment sublim – care pare sa se fi petrecut intr-o clipa.
A fost ca o clipa ce s-a scurs repede in 2h13m46s cat am parcurs eu distanta. Am inotat in neopren – nu am simtit nici o dificultate – cum nu am simtit decat la final temperatura descrescatoare de la 24 la 20 grade a apei – cand la final de cursa, dupa ce am iesit din apa – nu am mai reusit sa fac singura termoreglarea – si am cultminat cu un frison :).
A fost sublima clipa – de fapt clipele multe in care inotam si admiram peisajul din jurul lacului, de la nivelul lacului: padurea care il inconjura, freamatul ei la trecerea vanticelului ce parea sa o rasfete cu mangaieri line, cerul albastru pe care colindau incetosor norisori albi, pufosi si bine conturati.
Am luat startul fara sa stiu foarte bine configuratia lacului, fara sa am balize de ghidaj – au fost doar colegii inotatori si barcile de insotire. Am urmarit instructiunile de la sedinta tehnica – sa inotam din colt in colt (colturile facute de malurile impadurite) pentru distanta optima. Iar cand am observat ca nu mai sunt colturi, ca lacul se ingusteaza am realizat ca am parcurs ceva distanta care ma apropia de coada lacului si de zona de finish. Dar a mai durat ceva – si privirea mi-a mai fost rasfatata cu imagini pe care le recunosteam din plimbarea pe malul lacului pe care o facusem cu o seara inainte de competitie.
Cand am ajuns la finish – am iesit din apa cu sentimentul frumos al transformarii unui vis in realitate si cu dorinta de a merge mai departe – simteam ca inca mai pot.
A fost o calatorie timp de 3 ani de cand am inceput sa inot in bazinul de 13m – pana am strabatut lacul Tarinta de 6500m – o calatorie superba in care am invatat de la cei din jur si de la mine insami, o calatorie in eul meu in care am gasit aceasta scanteie care s-a aprins si lumineaza frumos si nu se stinge. Asta da CALATORIE LA SUPERLATIV! Si inca nu s-a terminat 🙂

 

Tarnita

Tarnita

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *