In sus pe lacul Belis

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Intre entuziasmul calatoriei in sus pe lacul Tarnita si cei 11000m in sus pe lacul Belis (sau dezamagirea ca nu am reusit sa finalizez cei 14000m propusi…) nu au trecut decat 2 ani si multe alte mii de metri de inot, la antrenamentele diurne (diminetile de la ora 6am) sau in competitiile masters – de bazin sau open water.

Dupa frigul care m-a insotit timp de 4h22m, cat am parcurs proba de  10000m in competitia de anul trecut desfasurata tot in lacul Belis, dar nu ca traversare, ci dus-intors in larg si inapoi la mal, m-am pregatit mai bine pentru competitia mult visata de anul acesta: traversarea inot a lacului Belis pe distanta de 14000m intre baraj si coada lacului.

Imediat dupa cei 10k ai anului trecut am inceput antrenamentul pentru frig: dupa fiecare tura de inot alternam dusurile calde cu cele reci – din ce in ce mai reci pe masura inaintarii in iarna si din ce ce in ce mai caldute la reintrarea in vara.
Asa am invatat sa inving teama senzatiei de apa rece si am lasat respiratia sa isi faca treaba: amplu sa elimine CO2 si sa permita expansiunea plamanului cu aer bogat in oxigen, permitand muschilor sa isi faca treaba pentru termoreglare.
Efectul secundar al acestor dusuri s-a vazut la nivelul tegumentului: au devenit cea mai buna crema – elasticitate si hidratare mai buna prin aceasta gimnastica vasculara.
Am investit in manusi, soseste, casca si costum de neopren mai gros.
Am imbogatit alimentatia cu saruri minerale care previn carcelul.
Si asa am facut fata celor 19 grade din lac pe parcursul celor 5h30m, cat au durat cei 11k pe care am reusit sa ii parcurg. Am luat decizia sa finalizez aici pentru ca am realizat ca in 30minute, cat mai aveam pana la baremul de timp, nu mai reuseam sa parcurg cei 3000m cati mai aveam de parcurs si in plus insotitorul meu din caiac urma sa ia startul la proba de 1500m, imediat ce se finaliza proba de 14k.
 
Din cei patru care am luat startul la baraj, un singur coleg a reusit sa ajunga la finish, cu un timp cu 50 minute mai lung decat cel realizat cu un an in urma. Si aceasta din cauza unor curenti foarte puternici care ne doreau inapoi la start :). Tot el m-a rugat sa nu pun pe lista de esecuri personale faptul ca nu am finalizat cei 14k, ci sa ii pun la recorduri personale pe cei 11k finalizati in acele conditii. 
Si inca ce conditii! Pe langa curentii care ne stateau impotriva, eu am mai avut “doi bolovani” legati de maini: manusile de neopren – care mi-au fost de foarte mare folos – eu am ales sa le pun pe deasupra neoprenului. O mare gresela – caci ele sunt create sa fie impermeabile; toata apa care imi intra in ele – si intra generos de multa – acolo ramanea pana nu strangeam eu din pumni, moment in care navalea calduta afara si ma elibera, insa revenea in manusile mele, nu statea prea mult pe ganduri. Plusul la aceasta manevra a fost ca nu mi-au mai amortit palmele :). 
Dar ca o concluzie: manusile si sosetele de neopren – totdeauna pe sub costum. Si in el intra apa – dar nu la fel de multa si gestiunea apei este mai facila. Cel putin la sosete – nu am avut problema sa le simt ingreunate din cauza surplusului de apa.
 
Am ales sa ma hidratez si alimentez (cu glucoza) pe parcursul turei – la antrenamente eu parcurgand distantele fara opriri. Nu pot aprecia daca mi-a fost mai bine la inot – mie imi parea ca imi ies din ritm si reintru cu ceva dificultate. Insa la mal mi s-a spus ca aratam mai bine comparativ cu 10k de anul trecut, pe care i-am parcurs fara oprire. Dar… pentru mine important este inotul :). Cum arat la final – dreg dupa cu odihna, hrana si hidratare buna. Este inca un punct la care am de reflectat si invatat.
 
Perceptia mea despre tura in sine de inot: desi am avut emotii ca de fiecare data la contactul cu apa – am reusit sa le gestionez si sa imi intru in ritm.
A urmat curgerea lina si fireasca, in care eu si apa eram impreuna pentru inaintare.
Urmaream la fiecare respiratie malurile in trepte, cu vegetatie marunta si un pic mai sus brazii – brazi care ma urmareau atent si pareau sa imi tina departe norii de ploaie prognozata, lasandu-i doar pe cei albi, frumosi, pufosi, care se jucau peste soare. 
Apa – limpede dar adanca, reuseam sa imi vad doar mainile cu manusile mele pline de apa. Dar cand vreun nor jucaus se posta peste soare – apa devenea intunecata – aproape neagra – de parea ca se insereaza. Abia asteptam sa ies la suprafata luminoasa pentru respiratie. Dar era doar un joc de-al lor, fara intentii de intunecare reala de ploaie. 
 Ma fura des curiozitatea sa ma mai uit la ceas – in mintea mea ca motivatie sa nu il pierd. Dar asa observam cat de rapid trecea timpul la fiecare mie de metri parcursi.
Urmaream malurile care veneau din ce in ce mai aproape de mine, pe masura ce lacul se ingusta. Erau pline de oameni veniti la relaxare intr-o zi de weekend – le simteam bucuria unei clipei in natura generoasa.
 
Mai treceau cu barcile – si in urma lor lasau valuri – care se simteau mai rau ca oriunde. Insa la un moment dat am ales parca sa ma las in voia lor, sa nu le mai percep negativ – sa le las sa ma legene, sa ma ajute sa merg inainte.
 
Zona Belis este o zona foarte frumoasa prin combinatia armonioasa de pesisaje montane si prezenta lacului. Insa vazuta de la nivelul lacului este o imagine minunata, prinsa in tihna vitezei de inot, cu alternari de peisaj verde plin de brazi, albastru, alb luminos al cerului, culoarea variabila a apei care poate sa treaca repede de la nuante deschise, transparente la nuante intunecate, cand poposeste un norisor peste soare.
 
A fost o experienta frumoasa, din care am avut de invatat multe lucruri utile inotului, dar care imi si lasa in suflet dorinta de a reveni in lac pentru a-l strabate pana la capat, la coada lui.
 
Vor urma anul acesta inca cateva competitii – si din fiecare voi avea de acumulat informatii noi despre mine si apa – caci intotdeauna apa este alta, iar eu ma mulez dupa ea, o inot asa cum este ea.
 
La primul antrenament dupa tura simteam ca zbor in apa, descatusata de contentia  costumului de neopren, de manusile pline cu apa care imi faceau palma de plumb, dar pe care atunci, in apa Belisului, nu le-am simtit. 
 
Pana am finalizat notele mele despre a doua experienta de inot in lacul Belis – am mai participat la o competitie, Cupa Hamsia. La antrenamentele premergatoare – am avut parte de apa cu adevarat rece pentru care m-am pregatit un an intreg :). Avea 17 grade! Insa si de data aceasta curentii cu apa calduta au sosit si a doua zi, la concurs, in neoprenul subtire, nu am mai simtit temperatura mica. Apa a avut intre 18-20 de grade.
 
 
La calatorii cat mai faine!
 
 
 
 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *