Cum e sa iti doresti sa vezi rasaritul de soare din mare?

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Este o dorinta naturala atunci cand esti la malul marii in vacanta.

Nu ai nevoie decat de un pic de vointa sa pui ceasul sa sune la ora potrivita.
Inca un pic chiar sa te scoli din pat cand momentul a fost anuntat voios de ceas. Si apoi – gata – te ajuti de putina apa rece sa iti inviorezi chipul si vointa, ajungi la malul marii – iar natura te rasfata cum nici nu iti imaginezi – e mereu inventiva si ti se arata in toata splendoarea ei!

Dar cand dorinta asta in vine cand esti acasa la 260km distanta de mare? E la fel de simplu – doar ca momentul potrivit este cu vreo 3 ore inainte de rasaritul soarelui din apa marii.

Desi trezitul nu e cu nimic mai simplu decat la mare – trebuie sa fii un pic mai hotarat, caci timpul nu sta in loc.

Inviorarea odata facuta – vine drumul – frumooooos, caci la capatul lui te asteapta rasaritul de soare si o zi altfel decat cotidianul de pana acum.

Soarele rasare cum stie el, chiar daca in calea lui sed nori, vapoare, apa marii, linia orizontului, etc.

El rasare si oricum ar fi iti incanta privirea prin spectacolul pe care il face. Azi a rasarit pe un pic de nor la orizont, insa asta nu l-a impiedicat sa isi arate discul mare, rosu, rece deloc timid si foarte hotarat in drumul lui.

Un vapor ce isi vedea si el de drumul lui a imbogatit imaginea. A trimis si o raza de soare spre mal – ca o invitatie de a-i urma calea.

DSC06801DSC06796 DSC06842

A intrat apoi printre alti nori si de acolo trimitea un evantai de raze, asta doar ca sa te tina in loc, sa nu te intorci la un somn pe care nu mai are rost sa il lasi sa iti impiedice ziua.

DSC06838DSC06836

Si asa incepe ziua. In apa marii – rece dimineata dar hotarat foarte stimulativa pentru o tura de inot. Inot care in apa unduitoare a marii este altfel… Cand ajungi la malul marii inca te clatini precum marinarii cand coboara de pe punte. Dar ce frumos se vede nisipul pe fundul marii in linistea din largul marii. Si meduzele 🙂 si racii 🙂 si micii pestisori.

Ora 11 te alunga de pe plaja caci soarele desi prietenos de dimineata acum isi trimite muuulte raze cam fierbinti.
Asa ca am luat bagajul de plaja si am cautat un loc mai linistit: Popasul Pescarilor de langa Olimp. L-am descoperit pe webcam : un loc linistit, un colt de natura, nu foarte  populat insa cochet aranjat. Am petrecut acolo la umbra racoroasa a umbrelelor din stuf, cu privirea-n culorile si unduirile apei marii in care odihneau navoade pescaresti.

DSC06897DSC06881DSC06882 DSC06888DSC06893DSC06894

Am revenit la plaja dupa ora la care soarele nu mai arde asa de tare iar apa este genenos de calduta.
Am revizitat locul de plaja al diminetii- singurul in care apa marii a ramas neafectata de valuri si alge, ramasa nu stiu prin ce minune linistita.

Apoi natural – am plecat inapoi spre capatul celor 260km. Cu oboseala, dar pe care nu am simtit-o pentru ca eram la volanul masinii care imi da asa o stare de bine si de implinire cand o conduc! Iar soarele, da, soarele – din nou incanta privirea pentru ca apune in splendoarea apusului – cu discul lui mare,rosu dar cald de data aceasta.

O ploaie scurta si racoroasa ne-a asternut ultima parte a drumului.

Din peisajul acestei zile minuate la mare a lipsit doar rasaritul de luna. Daca ar fi completat si el fluenta zilei – ar fi fost un disc alb, rece si mare, aproape plin care urma sa vesteasca inceputul serii si sa vegheze noaptea ce urma sa vina, desi totul din mine vibra in continuare la ziua ce tocmai se sfarsea.

Si am incalecat pe o sa
Si v-a spus povestea asa!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *