Cupa Hamsia si Aqua Challenge
Anul acesta de inot a fost anul dominat de emotia startului.
A fost parca o constientizare intensa a tuturor emotiilor cumulate si din anii anteriori si a celor care nu imi apartineau, imi erau doar transmise,
La primul meu start – primii mei 1500m la Cupa Hamsia, acum 4 ani – am ajuns singura, neinsotita, astfel am reusit sa imi coordonez emotiile, sa le indrum si sa le transform in ce era mai bine pentru mine: forta de inot si bucuria ineditului care intra in viata mea: eram foarte placut impresionata de tot ce era in jurul meu si de ce mi se intampla: am descoperit cum inotul, care a patruns in viata mea usor usor ca tratament ortopedic 🙂 a devenit o pasiune care ma stapanea in intregul ei. Si mai mutl decat o pasiune – a devenit o modalitate in care ma cunosteam pe mine insami, invatand de la mine, progresand.
La finalizarea turei am simtit ca au trecut prea repede, ca inca mai pot. Si asa a aparut dorinta de a parcurge distante mai lungi, urmatoarea, in competitie – 5000m la Aqua Challenge. Aqua Challenge care chiar este un challenge: in 4 ani de participare – apa a fost intotdeauna provocatoare!
Prima mea competitie aici a fost la Mamaia, cu valuri mari, in perceptia mea de atunci – extrem de mari :). Am invins sfaturile de renuntare primite, am pasit in apa si am abordat-o cum am putut, cu emotii – dar in special cu o forta hotarata de a nu renunta, in ciuda lipsei de experienta de inot in astfel de conditii. Am abordat toate cele 3 stiluri de inot pe care le stapaneam la vremea aceea – si a fost frumos pentru ca am reusit!
Au urmat 4 ani de provocari in cele doua competitii clasice de acum – Cupa Hamsia si Aqua challenge in care am luptat cu emotiile externe insa in apa imi era foarte bine. Poate ca acesta a fost motivul pentru care nu le simteam pe ale mele. Am intalnit marea in multe forme ale ei: linistita, tulbure, cu valuri, valuri mari care te inalta si te coboara iute, valuri care se sparg, cu curenti, limpede, intotdeauna alta – niciodata aceesi, cu supliment de cer albastru, frumos, cu nori albi sau negrii, apasatori si pesisaj acvatic minunate!
In tot acest timp am variat accesul in apa de la inot propriu zis la antrenamentul de inot – diversificat – tehnica, intervale, sprint-uri, anduranta, anduranta mare. Acum simt ca sunt mai stapana pe mine in apa. Desi inca mai am multe de invatat, de perfectionat pana sa imi ating visul de a inota tehnic si cu viteza.
Si cu toata experienta acumulata – anul acesta emotiile m-au napadit la fiecare start in open water: in principal vremea promitea sa fie nepotrivita: la traversarea lacului Belis – prognoza zicea de ploaie si temperaturi mici, la Cupa Hamsia – apa a fost rece!! – cu o zi inainte de start – nu m-ar fi protejat nici neoprenul subtire pe care il aveam cu mine, in ziua startului a fost confortabila dar cu neopren; la Aqua challenge – cu o zi inainte a fost furtuna, cu caderi mari de apa si viteze impresionante ale vantului, care au si amanat startul concursului cu cateva ore bune. In asteptarea lui – apa a fost cristal!! Pe masura ce se apropia ora de start – vantul a inceput sa bata mai taricel, si-a schimbat usor directia dinspre N-V (care nu facea valuri, doar determina curenti care te duceau in larg) – in N-E – care a facut apa sa se valureasca ursurel (chiar foarte usor) si sa capete ceva curenti care nu se exteriorizau prea mult la suprafata, cerul s-a acoperit promitator a ploaie, dar a slobozit doar cateva picaturi si a lasat din loc in loc si soarelui cate o raza de stralucire.
Cu toate cele – din momentul in care am intrat in apa am fost in elementul meu. Nici macar ochelarii care se abureau nu m-au deranjat. M-am oprit de cate ori a fost nevoie sa ii dezaburesc pana s-au convins sa imi lase privirea libera sa caute reperele de traseu. La prima tura am alocat ceva mai mult timp ca sa prind reperul fix de pe mal care imi marca directia unde era baliza de ghidaj. Pe masura ce inaintam – reperul fix devenea din ce in ce mai greu de localizat insa se contura din ce in ce mai clara baliza. La urmatoarele doua ture – orientarea a fost mult usurata – dupa reperele fixate in prima tura.
Am finalizat tura fara sa simt ca obosesc. Am avut din nou satisfactia ca am depasit cativa concurenti, pe care ii vedeam cum incearca orientarea – prin alternarea stilurilor de inot – crawl si bras.
De pe mal mi s-a spus ca in primele doua ture am scos timpi foarte buni, in a treia depasind cu mult asteptarile de a sosi la mal : dar a treia tura a fost mai plina de curenti, iar efortul de inot si inaintare un pic mai mari.
Sunt foarte incantata de existenta acestor competitii caci pentru mine, in tot intregul lor, au fost o calatorie de explorare a eului meu, am descoprit valente ale lui pe langa care am trecut nepasatoare pana acum: ambitia, dorinta, bucuria, perseverenta.
Am reusit sa le recomand mai departe si sa observ cum venitul la bazin pentru inot si o placuta mica socializare s-a transformat in antrenament sustinut si orientat scopului.
Iar satisfactia finalizarii turei de inot in mare mi-a adus si mie un strop de bucurie pe langa marea bucurie a realizarii personale.
Mai am o competitie anul acesta, tot in lacul Belis, – mai este ceva timp pana la ea, nici nu vreau sa ma gandesc la ce emotii ar mai putea sa ma stapaneasca, o sa imi iau o mica vacanta de la ele pana atunci.
Pana atunci – la cat mai multe calatorii frumoase in orice directie ar fi ele!
Leave a Reply