Calatorind intre necunoastere si cunoastere
Dupa calatoria in Sus pe Tarnita – unde provocarea era inotul pe distanta lunga – 6500m in conditii deosebite (lac de acumulare) ma intrebam ce ma mai poate impresiona la o competitie de inot de distanta mai scurta decat cea parcursa deja.
Nu au trecut decat 3 saptamani pana la urmatoarea competitie de inot in ape deschise cu o proba de 5000m – de data aceasta la Constanta – la Zoom Beach – 3 Papuci la adapostul digurilor: AquaChallange 2015
Si am aflat: vremea! Vreme care a fost cu nori, vant, racoare – binevenite dupa o perioada caniculara – dar care a starnit marea la valuri neastamparate, jucause in toate directiile, inspumate, fascinante sa le urmaresti cu privirea, dar de departe.
Startul concursului s-a amanat in speranta domolirii vantului si a valurilor dar parca totul se inversuna si capata amploare pe masura ce timpul se strecura…
S-a luat decizia ca distantele probelor sa fie scurtate si incadrate de alergare – practic s-au transformat in aquathlon.
In asteptarea startului, infofolita bine sa protejez musculatura pentru efortul care urma, usor dezamagita ca nici macar 5000m nu voi inota si ca inotul nu va fi pur ci combinat cu inca o proba sportiva, aveam sufletul invadat de emotia zbuciumului marii … si in care sfredelea intrebarea: “Oare o sa pot sa inot in valuri de 60-70cm? Si in curenti haotici?”
Am luat startul cu gandul ca alergarea ma va obosi si daca nu voi putea sa fac fata valurilor voi anunta echipele de supraveghere care ma vor ajuta sa ajung la mal infrigurata, dezamagita dar in siguranta.
Insa SURPRIZA MARE: alergarea mi-a pregatit respiratia pentru inot. Iar in apa – dupa ce am trecut de valurile inspumate de la mal am incercat apa si am ajuns sa inot doar in valuri care nu se mai spargeau prin protectia digului langa care se desfasura proba – am vazut ca pot: inaintam spre balize de marcare a traseului, le lasam in urma, aveam forta, reuseam sa fac fata, reuseam sa trec peste temerile de la mal, mi-am depasit autolimitarile care m-ar fi descalificat din start, fara macar sa fi incercat….
In timp ce inotam in apa dificila ma gandeam ca pentru o pasiune chiar faci orice si nimic nu iti mai sta in cale – nici macar valuri mari, curenti in toate directiile, distante mai mari sau mai mici, temperaturi mici, autolimitari, peste orice se trece, sunt lasate in urma si ce ramane peste timp este SATISFACTIA REUSITEI! Gandind la toate cele m-a strabatut fiorul placut al cursei de 5000m: ce ar fi daca incalc regula concursului si in loc de 3 ture de 1000m sa fac 5 ture? Satisfactia ar fi fost mare insa fair play-ul sportiv m-au retinut de la implinirea acestui gand nastrusnic si m-am orientat sa gust pe indelete tot ce imi oferea marea zbuciumata: la inspiruri am admirat norii de forme si nuante de gri diferite, m-am gandit ca deasupra lor odihneste soarele care da o imagine superba pe patul de nori de sub el, am gustat cu pofta aerul curat si fresh cu mare atentie selectat din rafalele amestecate si cu apa.
Cand am terminat cele 3 ture – am alergat spre zona de finish – si din nou am observat ca nu a fost dificil – nu simteam racoarea vantului, am reusit sa respir bine si doar pe nas asa cum o fac si la antrenamente, desi usor mai dificil caci era cam plin de nisip din mare.
La final – am fost foarte incantata ca am reusit sa inving temerile personale si pe ale celor din jur si am pornit in competitie finalizand-o cu bine.
Am gandit la expresia noastra: ” Fa-te frate cu dracu’ pana treci puntea”
Eu am interpretat mai demult aceasta expresie: cunoaste bine(ca pe fratele tau) ce nu cunosti – si astfel puntea nu mai exista. Puntea este de fapt drumul intre necunoscut si cunoastere pe care il poti strabate daca incerci, abordezi, invingi ce te retine.
La malul marii – ma temeam de necunoscutul interactiunii cu marea ‘nvolburata. M-am hotarat sa cunosc si aceasta forma a inotului – si am reusit sa trec peste puntea care imi dadea emotii la inceput.
Dupa competitie, spre seara – marea incepea sa se linisteasca – a redus si inaltimea si frecventa valurilor pentru ca a doua zi sa fie lina cu valuri atat de mici ca pareau doar o mangaiere pentru tarm.
De acum stiu ca orice competitie va fi o provocare – natura mama si natura mea imi vor furniza mereu momente de care sa ma bucur!
La cat mai multe CALATORII LA SUPERLATIV!
Leave a Reply