Câmpina – Barajul Paltinu, pe bicicletă
Am fost în Câmpina de câteva ori până acum, fie ca spectator (și băiat bun la toate) la cursele de înot masters ale Luminiței, fie cu Iulian într-o scurtă tură de bicicletă spre Șotriile, plecând de la bazinul de înot.
Anul acesta ne-am propus să stăm mai multe zile, într-un week-end prelungit și să străbatem pe îndelete dealurile din jur, într-un sfârșit de aprilie care părea inițial destul de călduros. Am ajuns într-o zi de joi, înnorată și ne-am cazat, ca de obicei, la pensiunea Casablanca (9,2 pe booking.com). Tot privind spre cer, am sperat că norii se vor răspândi, deși prognoza nu părea foarte bună pentru acea zi.
Cum din cer curgea o ploaie necontenită, am făcut o primă plimbare cu mașina, urcând spre zona de agrement a orașului (strada numită Drumul Taberei și care prezintă cam aceleași perspective de metrou pe care le are și zona bucureșteană…), continuând spre Plaiu Câmpinei, străbătând drumul prin pădure spre Șotriile, reasfaltat acum doi sau trei ani.
In coama dealului, surpriza unui sfârșit de aprilie, după zilele călduroase de Paște, a fost… zăpada:
Ne-am întors la pensiunea care deja avea toate caloriferele încălzite la maxim, sperând la o îmbunătățire a vremii.
A doua zi însă vremea era la fel de rece. Cel puțin se oprise ploaia, doar câte un fulg de nea, răzleț, mai cobora din cerul gri peste străzile străbătute de un vânt rece, aproape înghețat. Am pornit la o tură de bicicletă prin Câmpina, gros îmbrăcați. Orașul are zone liniștite, precum Lacul Bisericii de mai jos și numeroase străduțe cu trafic redus, tocmai bune de explorat.
Sâmbătă, prietenii noștri Ioana si Geo au sosit cu bicicletele montate pe mașină și cu chef de plimbare. Din fericire, vremea se îndreptase, un soare strălucitor stătea deasupra câtorva nori pufoși. Vreme perfectă pentru o tură mai lungă spre Barajul Paltinu, prin Valea Doftanei.
Mașinile care treceau pe lângă noi nu erau numeroase, semn că week-end-ul rece nu avea să fie unul aglomerat. Șoseaua se întinde spre baraj printr-o zonă verde iar privirea se oprește fie în dealurile fotogenice din jur, fie strabate panglica gri care înaintează spre munte.
Drumul urcă lejer, fără pante abrupte (cu excepția strazii Drumul Taberei din Câmpina, cățărare de categoria 4). Ajungem la baza barajului după aproximativ 15 kilometri, iar aici începe o nouă cățărare, de aceeași categorie 4, dar care pare mai accentuată de numeroasele curbe în ac de păr.
Ajunși sus, la baraj ne întâmpină câțiva căței, care par bine hrăniți de turiști și care speră la un tratament similar și din partea noastră. Ochelarii mei de soare plonjează într-o clipă de neatenție spre hău, noroc că cei doi paznici ne dau voie să îi recuperăm, cu ajutorul lui Geo, care își reglează alternativ mușchii într-o coborâre-urcare rapidă, tocmai bună să relaxeze mușchii încordați de atâta pedalat…
La nici un kilometru mai sus, o largă poiană ne întâmpină cu zăpada rămasă de cu o zi înainte și aflată într-un proces de topire.
Facem o pauză binemeritată, într-o baie de soare care ne mai eliberează de unele straturi de haine.
Pornim alene la vale, în coborâre. Pe la jumătatea drumului aveam să fim ajunși de Ioana si Geo, despre care aflăm că au urcat și până la coada lacului…
Bineînțeles, acum avem timp mai mult să privim valea, pe lângă care Doftana curge domol. Temperatura a atins valori acceptabile, așa încât curentul, care de obicei te înfioară la coborârea cu bicicleta, nu mai pare deloc rece, ba chiar este o adiere plăcută.
Cei 40 de kilometri pe care îi arată Strava la final, odată întorși la bază, sunt rezultatul unei curse cu bicicleta, atât de satisfăcătoare:
Am fi vrut să batem dealurile Câmpinei mai mult, dar duminică ne-am întors spre casă, așa că am lăsat celelalte trasee pentru o altă ocazie. Zona însă este una atractivă pentru drumețiile cu bicicleta, o simplă căutare pe net indică numeroase trasee spre Șotriile, cu ieșire la Nistorești, spre Brebu (și mai departe spre Slănic), sau chiar pe aceeași vale a Doftanei, spre satele înșirate mai sus, pe Calea Brașovului.
Leave a Reply